Valentin Dorel Pojar: Ne străduim la Jucu să oferim condiții cât mai bune pentru tineri
Valentin Dorel Pojar, primarul comunei Jucu, a participat la Conferința Patronatului Societăților din Construcții – Filiala Transilvania, eveniment organizat la Cluj-Napoca și care a marcat 25 de ani de activitate ai organizației. În cadrul conferinței, edilul a intervenit într-un panel moderat de Vlad Mureșan, prim-vicepreședinte al Patronatului Societăților din Construcții – Filiala Transilvania, unde a vorbit despre evoluția comunei Jucu și despre strategia administrației locale pentru dezvoltarea comunității.
Evenimentul a inclus momente aniversare, discursuri și dezbateri despre provocările actuale ale sectorului construcțiilor. Sala a fost plină de invitați – aproximativ 600, unii reprezentanți ai unor companii importante din industrie, alții apropiați ai industriei.
Primarul a explicat că populația comunei a crescut constant în ultimii ani, în special datorită oportunităților economice și investițiilor în infrastructură.
„Da, comuna Jucu, când am preluat-o, avea undeva la aproximativ 4.200–4.300 de locuitori. Astăzi suntem la 5.500 de locuitori, iar după recensământ am trecut într-o altă categorie de primărie, peste 5.000 de locuitori. Comuna noastră continuă să crească, iar noi ne străduim să oferim condiții cât mai bune pentru tineri”, a declarat Valentin Dorel Pojar.
Potrivit edilului, atractivitatea unei comunități pentru tineri se bazează pe trei elemente esențiale: „Cred că atractivitatea unei comunități pentru tineri se construiește pe trei piloni principali. În primul rând este oportunitatea economică. Așa cum știți, avem Parcul Tetarom pe teritoriul comunei, care a generat o dezvoltare economică foarte bună. Prin locurile de muncă oferite și prin stabilitatea economică, tinerii vin să lucreze și aleg să se stabilească în comuna noastră.”
Al doilea element important pentru dezvoltarea unei comunități este, în opinia primarului, calitatea vieții: „În al doilea rând este calitatea vieții. Încercăm să investim în parcuri, în infrastructura sportivă, în zone verzi și în proiecte comunitare pentru familiile tinere. De asemenea, investim în educație, în sănătate și în tot ceea ce înseamnă condiții comparabile cu cele din oraș, pentru că avem toate utilitățile în comună.”
Un al treilea pilon al dezvoltării comunității îl reprezintă planificarea urbanistică: „Al treilea pilon este dezvoltarea urbanistică coerentă. În 2021 am aprobat un nou Plan Urbanistic General al comunei, prin care am introdus în intravilan aproximativ 700 de hectare. Prin regulamentul de urbanism am structurat foarte clar zonele de dezvoltare.”
Potrivit primarului, noul plan urbanistic stabilește clar zonele destinate activităților industriale, serviciilor și locuințelor: „Am definit foarte bine zona industrială, zona Parcului Tetarom și am prevăzut și o zonă de servicii pe toată lungimea drumului național și a căii ferate. Acolo se pot dezvolta hale pentru industrie nepoluantă, ateliere sau alte activități economice.”
În același timp, administrația locală a stabilit reguli clare pentru dezvoltarea zonelor rezidențiale: „Am definit foarte bine zona rezidențială, astfel încât să nu mai existe construcții haotice. Nu se mai construiesc la întâmplare case, hale sau blocuri. Pentru blocuri am stabilit amplasamente pe aproximativ 50 de hectare, iar cei care doresc să construiască blocuri în comuna noastră pot face acest lucru doar în acele zone.”
Primarul a subliniat că această abordare urbanistică urmărește dezvoltarea echilibrată a comunei și menținerea unui standard ridicat al calității vieții.
Prin investițiile în infrastructură, dezvoltarea economică și planificarea urbanistică atentă, administrația locală din Jucu încearcă să transforme comuna într-un loc atractiv pentru tineri și pentru familiile care doresc să se stabilească în zona metropolitană a Clujului.