Jucu Info

Știri și informații din Jucu

Primarul din Jucu anunță investiții important în 2026: Peste 62% din bani merg către dezvoltare!

Administrația locală din Jucu își propune pentru anul 2026 continuarea ritmului susținut de investiții, cu accent pe infrastructură, modernizarea drumurilor și proiecte de dezvoltare locală. Comuna aflată în plină expansiune economică și rezidențială pregătește unul dintre cele mai consistente bugete din ultimii ani.

Invitat în cadrul emisiunii Horia Nasra Show, Valentin Dorel Pojar a prezentat principalele direcții bugetare pentru acest an și a explicat modul în care vor fi distribuite fondurile publice.

„Mi-am propus, ca în fiecare an, să încep niște proiecte și să le duc la bun sfârșit. Bugetul nostru din acest an, bugetul de venituri și cheltuieli, este undeva la 98 de milioane de lei”, a declarat edilul.

Potrivit acestuia, bugetul local include și un excedent financiar de aproximativ 1.889.000 de lei, sumă care completează resursele disponibile pentru investițiile programate în 2026.

Peste 62% din bani merg către dezvoltare

Primarul a subliniat faptul că prioritatea administrației este dezvoltarea comunei, cea mai mare parte a fondurilor urmând să fie direcționată spre proiecte noi și lucrări de modernizare: „Aproape 62 de milioane de lei sunt pentru dezvoltare, pentru proiectele pe care mi le-am propus să le demarăm anul acesta. Practic, 62,5% din buget merge pe dezvoltare și 37,5% pe funcționare”, a precizat Valentin Dorel Pojar.

Această repartizare indică o strategie clară orientată spre investiții și extinderea infrastructurii locale, într-o comună care atrage constant noi locuitori și investiții private.

Fonduri importante pentru drumuri și întreținere

În ceea ce privește cheltuielile de funcționare, acestea includ salariile personalului, plata utilităților și costurile administrative curente. Totodată, o sumă importantă a fost alocată pentru întreținerea și repararea drumurilor comunale: „Am prevăzut fonduri și pentru reparații, întreținere drumuri, pentru că localitatea se dezvoltă permanent. Apar drumuri noi, cartiere noi, iar multe străzi private sunt predate administrației locale și trebuie modernizate”, a explicat primarul.

Edilul a menționat că în noile zone rezidențiale se intervine etapizat: mai întâi cu pietruire și amenajări provizorii, urmând ca asfaltarea finală să fie realizată după introducerea tuturor utilităților necesare.

Jucu continuă dezvoltarea accelerată

În ultimii ani, Jucu a devenit una dintre cele mai dinamice comune din județul Cluj, beneficiind de investiții industriale majore, extindere imobiliară și creșterea populației. Bugetul anunțat pentru 2026 confirmă intenția administrației de a menține acest ritm de dezvoltare și de a adapta infrastructura la noile nevoi ale comunității.

Prin alocarea majoritară a resurselor către investiții, conducerea comunei transmite un semnal clar: dezvoltarea rămâne prioritatea principală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial