Jucu Info

Știri și informații din Jucu

Prima ediție a „Tomorrow Stars Cup”, găzduită la Jucu de Mijloc – un pas important pentru promovarea sportului în rândul copiilor

Comuna Jucu devine, din nou, un punct de atracție pentru tinerii pasionați de sport. În weekendul trecut a avut loc prima ediție a competiției de fotbal pentru copii „Tomorrow Stars Cup”, desfășurată la baza sportivă din Jucu de Mijloc, eveniment care a adunat copii, părinți, antrenori și susținători ai mișcării din întreaga comunitate.

Primarul comunei Jucu, în mesajul transmis cu ocazia deschiderii competiției, a subliniat importanța acestui eveniment nu doar ca activitate sportivă, ci și ca investiție în viitorul copiilor: „Sportul este o investiție în sănătate, educație și comunitate. Prin susținerea acestui eveniment, dorim să încurajăm fiecare copil să creadă în visurile lui, să învețe ce înseamnă munca în echipă, disciplina și fair-play-ul.

Competiția a fost organizată în parteneriat cu ACS Academia de Sport Jucu și ACS Speranța Jucu, marcând începutul unei inițiative ce se dorește a deveni tradiție în comună. Participanții – tineri jucători din diferite categorii de vârstă – au avut ocazia să își demonstreze abilitățile și să se bucure de o experiență competitivă autentică, într-un cadru modern și bine organizat.

Mulțumim tuturor celor implicați și vă asigurăm că Primăria Jucu va rămâne un susținător activ al sportului de masă și de performanță”, a mai transmis primarul.

„Tomorrow Stars Cup” se anunță un proiect promițător, cu potențial de a crește de la an la an, consolidând rolul sportului în dezvoltarea armonioasă a copiilor și în coeziunea comunității locale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial