Moment istoric la Jucu: statuia Reginei Maria a fost inaugurată și sfințită în prezența Principelui Radu
La Jucu a fost inaugurată și sfințită, vineri, statuia Reginei Maria a României, o lucrare semnată de sculptorul Liviu Plugărescu și oferită ca dar comunității locale. Evenimentul a fost marcat printr-o ceremonie religioasă și militară de amploare și a reunit reprezentanți ai Casei Regale, ai Bisericii, ai Armatei Române, academicieni, oameni de cultură și autorități locale și județene.
Ceremonialul religios a fost oficiat de PS Samuel Bistrițeanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, înconjurat de un sobor de preoți, printre care pr. protopop Dan Hognogi și pr. prof. Stelian Tofană. Momentul de binecuvântare a ansamblului statuar a oferit evenimentului o profundă încărcătură spirituală, fiind evocată jertfa și dăruirea Reginei Maria pentru poporul român.
Statuia, amplasată în centrul comunei, lângă biserica din Jucu de Sus, reprezintă nu doar un omagiu adus Reginei Marii Uniri, ci și o reafirmare a valorilor istorice și identitare ale comunității.
La eveniment a fost prezent Alteța Sa Regală Principele Radu al României, alături de reprezentanți ai Guvernului României, ai Ministerului Afacerilor Interne, ai Ministerului Apărării Naționale, ai autorităților locale și județene, precum și personalități ale mediului academic.
Primarul comunei Jucu, Valentin-Dorel Pojar, a transmis un mesaj amplu despre semnificația evenimentului și despre legătura comunității cu istoria națională: „Alteța Voastră Regală, Preasfinția Voastră, excelențele voastre, înalți reprezentanți ai autorităților civile, militare și de stat, preacucernici părinți, doamnelor și domnilor, am onoarea și privilegiul de a vă ura bun venit în comuna Jucu, județul Cluj. Suntem aici pentru a ne exprima recunoștința și prețuirea față de una dintre cele mai importante personalități din istoria țării noastre, Regina Maria a României.
Este Regina Marii Uniri, cea care a avut, prin curaj, demnitate și devotament, un rol decisiv în conturarea momentului de glorie al poporului român din 1918. De aceea am decis să inaugurăm, în centrul comunei noastre, o statuie dedicată marii noastre regine.
Știm cu toții că suveranii României Mari, Regele Ferdinand I, cel Loial, și Regina Maria, au trecut prin Jucu în mai 1919. Ei veneau dinspre Bistrița și s-au oprit la Gherla, acolo unde se afla reședința vestitorului Unirii de la Alba Iulia, episcopul greco-catolic Iuliu Hossu. Apoi, cei doi suverani au luat drumul Clujului cu trenul.
Din memoriile Reginei Maria am aflat cât de mult i-au plăcut frumoasele noastre costume naționale de pe Valea Someșului Mic, în care erau îmbrăcate mulțimi de oameni care i-au întâmpinat în fiecare gară prin care au trecut.
Astăzi, după 107 ani, avem bucuria să întâmpinăm în Jucu un alt membru al Familiei Regale a României, Principele Radu al României. Alteța Sa este un exemplu viu al modului în care Familia Regală își asumă în continuare datoria față de țara noastră. De aceea îi spunem un mulțumesc sincer, din adâncul inimilor noastre.
Vizita Alteței Sale Regale vine într-un moment plin de semnificații. Se împlinesc 160 de ani de la fondarea Dinastiei Române, în 10 mai 1866, prin venirea în țară a Principelui Carol I, 145 de ani de la proclamarea Regatului României și 100 de ani de la memorabila vizită a Reginei Maria în Statele Unite ale Americii.
Mulțumiri speciale adresez Preasfinției Sale, Părintele Episcop Samuel Bistrițeanul. Preasfinția Sa se află aici atât în calitate de reprezentant al Înaltpreasfinției Sale Părintele Mitropolit Andrei, cât și pentru faptul că întreaga comunitate din Jucu prețuiește activitatea înțeleaptă a ierarhului nostru.
Un cuvânt special de mulțumire adresez și domnului general Bogdan Cernat, comandantul Diviziei 4 Infanterie «Gemina». Domnule general, suntem onorați de participarea cu regularitate la evenimentele organizate în Jucu a militarilor pe care îi comandați.
Noi, la Jucu, știm să ne onorăm eroii. Alături de Regina Maria, pe care astăzi o cinstim prin dezvelirea acestei statui, menționăm și alte ilustre personalități istorice ale Transilvaniei, precum consăteanul nostru George Barițiu și Crăișorul Munților, Avram Iancu, cărora, de asemenea, le-am ridicat statui în comuna noastră.
La acest eveniment și la inaugurarea frumoasei statui a Reginei Maria, realizată de maestrul Liviu Plugărescu, participă români, americani și europeni de limbi, confesiuni și culturi diferite, fapt ce demonstrează însemnătatea apartenenței României la NATO și Uniunea Europeană.
Această apartenență a devenit posibilă și datorită unui grup de intelectuali și oameni de stat din Cluj, pe care îi amintim: Vasile Dâncu, Ioan Rus, Vasile Pușcaș, toți trei profesori universitari și foști membri ai unor guverne care au adus România acasă, în familia popoarelor libere.
Le mulțumesc lor și tuturor celor care au făcut posibilă păstrarea moștenirii Reginei Maria: credința sinceră în Dumnezeu, patriotismul luminat și iubirea față de oameni.
Le mulțumesc tuturor oficialilor care ne onorează astăzi aici, reprezentând Parlamentul României, Guvernul, Consiliul Județean sau alte instituții ale autorităților publice. Vă asigur pe toți de întreaga mea prețuire, precum și de recunoștința mea și a consătenilor mei.
Nu în ultimul rând, doresc să aduc mulțumiri Consiliului Local Jucu, colegilor din primărie și tuturor locuitorilor comunei noastre, de a căror susținere m-am bucurat în realizarea evenimentului de astăzi. Vă mulțumesc tuturor!”
Principele Radu a subliniat, în discursul său, valoarea simbolică a momentului și legătura dintre trecutul istoric, prezentul comunității și viitorul noilor generații: „Domnule primar, Preasfinția Voastră, domnule general, domnilor profesori, doamnelor și domnilor, sunt foarte onorat să pot reprezenta astăzi pe Majestatea Sa Custodele Coroanei într-o întâlnire care rămâne exemplară prin extraordinarul ei simbol și prin frumusețea ei sufletească.
Cred că dacă fondatorii Coroanei Române ne văd de undeva de sus, astăzi sunt mulțumiți de dumneavoastră, de gazdele noastre, fiindcă faceți tot ceea ce ei ar fi vrut să se întâmple după 160 de ani pe pământurile noastre.
Este o punere împreună a trecutului, a prezentului și a viitorului, este o minunată dovadă de instinct național și de viziune, este un exemplu de modernitate. Comuna dumneavoastră este, de asemenea, un mod minunat de a fi recunoscători celor care ne-au adus astăzi aici unde suntem și un fel responsabil de a da mai departe ștafeta celor mici și tineri care sunt astăzi printre noi și nu vor uita niciodată această clipă.
Mă gândeam ce anume se poate spune despre Regina Maria, ce nu a fost încă spus sau ce nu cunoaște încă societatea românească, și sunt foarte puține lucruri de adăugat. Este unul dintre românii cei mai iubiți și mai fericiți pentru că sunt pomeniți, generație după generație, în fiecare zi, iar ceea ce Regina și Regele Întregitor au făcut e pe buzele tuturor și în inimile tuturor.
Acești doi suverani ai noștri au plecat la Domnul împăcați că și-au făcut datoria față de țară.
Ceva ar fi de spus, totuși: când Regele Carol I și Regina Elisabeta au pus temelia acestei minunate pagini de istorie, care a deschis calea României moderne în 1866, peste câțiva ani ei au devenit părinții unui copil numit Maria. Dar această Maria a plecat la Domnul foarte devreme, la vârsta fragedă de patru ani, lăsând doi părinți tineri neconsolați, ce nu aveau să mai devină niciodată părinți.
Și Dumnezeu le-a trimis o altă Maria, născută exact atunci când copila lor se urca la ceruri. Această Maria pe care Dumnezeu le-a trimis-o în schimb, în dar, este cea pe care o aniversăm și o comemorăm astăzi. Fiindcă ea a fost un dar de la Cel de Sus pentru noi toți.
Aveți dreptate: este un fel foarte frumos de a sărbători cei 160 de ani neîntrerupți ai Coroanei Române, omagiind-o pe ea.
Nu pot să vă spun altceva decât că mă simt norocos că sunt printre dumneavoastră astăzi și că ceea ce faceți este o binecuvântare pentru România europeană și transatlantică, ce are nevoie, în afară de forță economică, armată, intelectuală și culturală, și de o forță sufletească pe care dumneavoastră o subliniați atât de frumos astăzi prin ceea ce faceți. Vă mulțumesc pentru ziua de astăzi și sper să ne revedem cu ocazii fericite cât mai curând și cât mai des.”
Academicianul Ioan-Aurel Pop a vorbit despre rolul unic al Reginei Maria în istoria României și despre contribuția sa la recunoașterea internațională a Marii Uniri: „Alteța Voastră Regală, Preasfinția Voastră, preacucernici părinți, distinși membri ai Academiei Române, doamnelor și domnilor reprezentanți ai autorităților militare, civile, centrale și locale, îmi pare rău că nu vă pot pomeni pe toți. Suntem la o ceremonie mai puțin obișnuită, care era greu de imaginat în urmă cu câteva decenii.
Regina Maria a României are câteva întâietăți la care ne gândim foarte rar și aș vrea să vi le amintesc. Este prima regină a tuturor românilor. Este prima și ultima regină încoronată în Transilvania, la Alba Iulia, acolo unde Mihai Viteazul făcuse prima unire și unde Majestățile Lor au ridicat, într-un timp atât de scurt, Catedrala Încoronării.
Este prima regină dintr-o dinastie românească în mod oficial, pentru că, după participarea noastră la Primul Război Mondial, după alianța pe care România a făcut-o cu Antanta, cu Franța, Anglia și cu puterile occidentale, s-a retras Casei Regale titlul de Hohenzollern-Sigmaringen și a devenit de România.
Este acea regină care a obținut recunoașterea internațională a Marii Uniri. Românii au făcut Unirea, dar era o unire internă și reprezenta voința națională. Mai era nevoie și de voință internațională.
Pentru a aduce de partea noastră voința internațională, când s-a desfășurat Conferința de Pace de la Paris din 1919-1920, regina noastră a fost în prim-plan. Așa că putem spune că recunoașterea internațională a Marii Uniri, adică a ceea ce au făcut românii în 27 martie la Chișinău, în 28 noiembrie la Cernăuți și la 1 decembrie la Alba Iulia, i se datorează în mare parte.
S-a deplasat la Paris, a discutat cu toți șefii de stat importanți și a obținut, până la urmă, recunoașterea granițelor României întregite. Atunci când România a intrat în război avea 137.000 de kilometri pătrați, iar la ieșirea din război România avea aproape 300.000 de kilometri pătrați, fiind una dintre puterile regionale europene foarte importante.
Când a venit Casa noastră încoronată la putere, România avea o tradiție dinastică din Evul Mediu. Noi am fost monarhie din Evul Mediu, dar prima monarhie constituțională este cea inaugurată de Principele Carol I.
Când i s-a reproșat că a introdus România în alianța occidentală cu Franța și Anglia de către Petre Carp, fiindcă nu se poate ca o dinastie germană să alieze România cu puterile acelea, regele i-a replicat foarte tăios: «Domnule Carp, dinastia mea nu este germană, dinastia mea este românească».
Iar când ambasadorului Franței, contele de Saint-Aulaire, i s-a cerut să spună care este, pentru francezi, cel mai important bărbat de stat al României, răspunsul a venit imediat: cel mai important bărbat de stat al României este Regina Maria. Vă mulțumesc!”
Fostul ministru și academician Vasile Pușcaș a vorbit despre fascinația pe care Regina Maria a exercitat-o asupra românilor și despre rolul său în promovarea României în lume: „Alteță Regală, Preasfinția Voastră, domnule primar, preacucernici părinți, distinse autorități civile și militare, eu sunt foarte emoționat pentru acest eveniment, pentru că, în general, se spune că Regina Maria a fost unul dintre cei mai iubiți conducători ai României. Eu spun chiar mai mult: Regina Maria a României a fost de-a dreptul adorată.
A fost adorată de oamenii de rând, de țărani, de orășeni, de intelectuali și a fost expresia unui lider prin naștere, prin comportament și prin dedicare pentru țară, nu neapărat pentru că era pe tron.
Pomenea aici domnul academician de ceea ce a făcut Regina Maria în 1919 la Paris și Londra. În 1926 a fost în Statele Unite. Acolo a fost primită la Casa Albă, dar nu în calitate de regină. S-a prezentat președintelui: Maria a României.
Sunt lucruri atât de frumoase, atât de extraordinare pentru România, pentru că Regina Maria a reușit și la Paris, și la Londra, și la Washington, și la New York să pună România pe harta lumii.
Chiar așa a spus unul dintre oamenii de afaceri distinși din New York, care au întâmpinat-o în 1926 când a ajuns acolo: «Majestate, dumneavoastră ați pus România pe harta lumii. Noi nu știam unde este România, nu știam ce este România, dar acum, prin atitudinea și venirea dumneavoastră, suntem interesați de România».
Spun lucrul acesta pentru că, uitați-vă la această statuie: Regina Maria privește spre viitor. Regina Maria era un conducător prin naștere, prin educație, dar mai ales prin dedicarea față de țară și față de români.
A avut viziune, a privit întotdeauna spre viitor. Și credeți-mă, ea i-a impulsionat pe cei mai importanți lideri ai țării. Nu doar că a avut viziune și atitudine de lider, dar a avut ce să le spună, a avut ce să le indice, a avut ce să le arate.
A fost adorată pentru că, în 1917, era pe câmpul de luptă, atunci când la Mărăști și Mărășești a fost un act de eroism de care s-a mirat toată lumea. Regina Maria a fost acolo, în uniformă sanitară, și i s-a spus: «Majestate, vă rugăm să vă luați echipament de protecție». Știți, era și atunci o gripă. Iar ea a spus: «Nu am nevoie și nu am nevoie să mă apere cineva. Pe mine mă apără acest țăran care apără țara». Aceasta a fost Maria a României.
Privind spre viitor, eu zic că ar trebui să ne întrebăm fiecare: eu sunt al României, dar fac eu ceva ca să duc mai departe ceea ce ne-a oferit Regina Maria? Cred că aceasta trebuie să fie întrebarea pentru noi toți.
Mulțumim comunității din Jucu, domnului primar, sculptorului și tuturor celor care au contribuit la această prezență în comună. Repet, o aveți pe Regina Maria nu doar ca simbol al trecutului, ci ca simbol a ceea ce poate fi bine, frumos și bun pentru comunitate și pentru România. Vă mulțumesc!”









Ceremonia de la Jucu a reprezentat un moment de omagiu adus Reginei Maria, dar și o reafirmare a legăturii dintre comunitatea locală și marile repere ale istoriei naționale. Prin ridicarea statuii, comuna Jucu își înscrie numele pe harta localităților care păstrează vie memoria personalităților ce au contribuit la făurirea României moderne.