Accident grav la intrarea dinspre Dej, o mașină s-a făcut zob
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un grav accident rutier petrecut la intrare în comuna Jucu dinspre Dej, informează ISU Cluj.
În accident a fost implicat un autoturism, care este răsturnat în afara părții carosabile.
Din primele date, au rezultat trei victime.
Acționează la fața locului două autospeciale cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și două ambulanțe SAJ.
Toate cele trei victime sunt conștiente și cooperante. Se lucrează pentru extragerea a două persoane.
Vor fi transportați la spital o femeie și doi bărbați de aproximativ 25 de ani. Cu toții sunt conștienți și cooperanți.